”…Cred ca am atipit. Tresar.Timp de cateva clipe nu mai stiu unde ma aflu.Apoi,deodata,imi dau seama ca zburam cu avionul,ca suntem vreo 200 de oameni,ca steagurile de sub fotolii sunt ale englezilor,ca palariile in joben sunt tot ale lor si ca,de fapt,noi toti,cei aproape 200,suntem niste nebuni.Niste nebuni care vor cu tot dinadinsul sa fie acolo,la Guadalajara,cu pretul a 100 de ore de calatorie(cum e cazul nostru,al celor 20 de romani),pentru simplul motiv ca la televizor totul se vede doar in alb si negru,in timp ce pe gazonul parjolit de soarele Mexicului culorile se aprind si tribunele incep sa arda,si abia atunci iti dai seama ca fotbalul e mai mult decat un joc,ca e un fel de mister universal,care a creat un nou Olimp,menit sa-i trezeasca pe zeii adormiti ai secolului nostru.”

”Nadia a fost cel mai mare boom din istoria gimnasticii.Si nu atat prin faptul ca a facut de ras computerul de la Montreal,care nu prevazuse decarii ei de glorie,cat pentru alura ei de printesa.Cu Nadia se incheie ”epoca printesei”.

Nimic incruntat,totul zambet,gratie si o hlamida regala invizibila.Asa se face ca intreaga America nu o uita dupa 36 de ani…Nadia a fost un moment unic in povestea gimnasticii.Cu ea se incheie epoca de vis a gimnasticii.Tot ce urmeaza sunt mici capodopere tehnice carora le lipseste insa farmecul inegalabil al fetei din Onesti.”

”<<Lucescu a efectuat preluarea corect,dar,din dorinta de a convinge probabil mai mult decat reusise in prima repriza,s-a hazardat intr-o actiune individuala.Toti ochii pe el si …debutantul s-a razgandit trecand de la creatie la improvizatie. A incercat o pasa la partener,insa balonul(vai!) a ajuns in picioarele advesarului.Cativa spectatori,dintre cei care nu stiu sa faca deosebirea intre un actor consacrat si unul mai tanar,abia iesit de pe bancile scolii,au prins sa fluiere indelung,in semn de dezaprobare.Din fericire,tanarul Lucescu n-a vrut sa auda pe nimeni in clipa aceea.A strans din dinti,s-a straduit sa recupereze,urmarindu-si adversarul pana in apropierea careului propriu,unde se aflau Barbu si Numweiller III.Si a reusit.Ce a urmat?Din nou actiune individuala,de asta data mai hotarata,pe directia portii,doi adversari depasiti prin fenta de corp si apoi…

Si apoi,deodata ajuns in careu,Lucescu a mai trecut de un aparator(ultimul) in viteza,a sutat necrutator cu stangul,inscriind imparabil>>…”

”Victoria Jiului a insemnat retrogradarea Corvinului.La terminarea meciului,lumea era furioasa pe jucatori.Si ei nu se indurau sa paraseasca vestiarul.Au fost si sticle,si geamuri sparte…Jucatorii au plecat cu greu,sub protectia Politiei.Mircea a spus ca iese singur.Ca n-are nevoie de nimeni.Cei care ramasesera pe culoar si-au spus ca nu e in toate mintile.Mircea s-a ridicat si a plecat spre iesire.Eram ingroziti de ceea ce se putea intampla.In asemenea momente,e destul sa arunce unul o vorba,pentru ca totul sa se sfarseasca…Dar,miracol:toti cei adunati au inceput sa scandeze ”Lu-ces-cu!Lu-ces-cu!”Era ceva de necrezut.Alaiul suporterilor l-a insotit pe Mircea Lucescu pana in fata blocului in care locuia.In acel bloc mai locuiau si alti jucatori ai Corvinului.Acestia,reveniti mai devreme cu cateva minute,iesisera la balcoane,sa vada minunea.”

”Intr-o seara,Razvan si-a intrebat tatal:”Cat mai ai de gand sa joci,tata?I-a raspuns zambind un pic amar:”Atat timp cat echipa asta,pe care o pregatesc pentru zece ani de acum incolo,nu va mai avea nevoie de sufleur.Deocamdata e bine sa ma aflu langa ei,gata sa le dau plecarea,sa-i scutur,sa le vorbesc in coduri,ca la baschetul american,sa le simt rasuflarea.”

”Lucescu a inceput sa alerge cot la cot cu copiii,ca sa-i invete si sa ”invete” alergand,constient de faptul ca totul se invata ”pe verde”,tabla invitand mai mult la somn.A alergat mult,ca sa simta respiratia celorlarti,mereu mai fierbinte,printre arborii furnalelor,presimtind poate ca va veni o zi cand va juca in ceata petardelor,pe marile arene ale Europei.

Alf Ramsey a devenit antrenor al echipei Angliei pentru ca a urcat cu Ipswich Town.Mircea Lucescu a venit la echipa nationala pentru ce ”a facut” la Corvinul.Si ce mult si-a iubit copiii!Fara  el,Rednic,de atatea ori contestat,ar fi ajuns,poate,la Ghelar.Fara el,cocorstarcul Andone s-ar fi intors la Alba Iulia,iar Klein, ”mijlocasul cu mers in buestru” – am auzit aceasta expresie – n-ar fi imbracat niciodata tricoul echipei nationale.Sa nu mai vorbim de Gabor…

A fost vorba,in primul rand,de dragoste si fidelitate.Dar a fost si munca.O munca depasind toate normele fotbalului.”In fotbal-spune Lucescu- inveti din orice si de la oricine.Poti invata foarte mult si dintr-o ironie care ti-e adresata.Poti invata enorm si dintr-o rautate gratuita.Poti descifra intr-o declaratie dupa meci mai mult decat intr-un curs de fotbal,pentru ca sunt vorbe la cald,adica vorbe adevarate.”

”Sigur ca Italia a fost visul meu de antrenor.Am refuzat Porto,care mi-ar fi permis o viata linistita.Am refuzat Standard Liege,tot o echipa fara griji.Am ales Italia,pentru ca abia in Italia afli ce este fotbalul…Acolo,in Peninsula,oamenii se nasc cu <<microbul>> acesta in sange.Isi fixeaza idoli din arena inainte de a realiza cu adevarat ce e viata,dincolo de zburdalniciile copilariei…Un meci in Italia,chiar si unul din Serie B,din serie C sau de la amatori,inseamna extraordinar de multa pasiune.Oamenilor le place fotbalul pentru ca au nevoie de un drog mai tare decat toate cele cunoscute pe lumea asta…”