Pleaca Ionita,vine Sapunaru,iar Copos isi freaca mainile de bucurie!

George Copos a reuşit să evite naufragiul! Şeful din Grant a reuşit ieri o megaafacere: l-a vîndut pe Alexandru Ioniţă la FC Koln pentru două milioane de euro. Cu acordul lui Copos în buzunar, vîrful a plecat duminică noaptea în Germania, alături de impresarul Traian Gherghişan, pentru a efectua vizita medicală şi pentru a-şi negocia transferul la “ţapi”.
Patronul din Grant a pus o singură condiţie: Ioniţă să rămînă la Rapid pînă în vară. Germanii au fost de acord, însă pe parcursul zilei au apărut probleme. Giuleştenii le-au solicitat nemţilor şi 5 la sută din sumă, taxă de formare a fotbalistului. Asta deşi Alex e crescut în Giuleşti, el fiind doar împrumutat în trecut la ASC Berceni! Conducătorii lui FC Koln au acceptat pînă la urmă, însă respectiva taxă o vor achita în vară, cînd fotbalistul va ajunge la ei. Cele două milioane însă vor fi virate zilele următoare.
“Îl ştiu foarte bine pe Ioniţă, l-am urmărit tot turul. E o mare speranţă şi sînt sigur că va confirma, intră în planurile mele pentru sezonul viitor”
Zvonimir Soldo, antrenor FC Koln
“Ioniţă pleacă sigur la vară! Asta doar după ce cîştigă campionatul cu Rapid. E un jucător extraordinar! Pe lîngă Koln şi Lens a mai apărut o echipă care-l vrea! Oferta vine din Italia şi e destul de bună!”, a spus George Copos la sport.ro
“Cristi e băiat sufletist, a ales cu inima. A venit acasă deşi a avut oferte mai bune. Cu el în echipă, vom avea cea mai tare defensivă din Liga I”, a declarat George Copos despre imprumutul lui Sapunaru de la Porto.

informatii preluate de pe site-ul rapidisti.gsp.ro

Biletul zilei