Cel care e considerat cel mai mare cronicar al presei sportive romane a scris o carte admirabila despre Mircea Lucescu in 1999,inainte ca actualul antrenor roman al anului 2009 sa devina campion al Turciei cu Galatasaray si Besiktas,castigator al Supercupei Europei cu Galatasaray,campion al Ucrainei cu Sahtior Donestsk  si castigator al editiei din acest an a Cupei Uefa cu Sahtior Donetsk.

”  De sub furnale pe ”Giuseppe Meazza”

      Aşadar,dragi cititori,ne aflăm la o noua intâlnire în paginile unei cărti.O întâlnire pe care mi-aş dori-o la fel de caldă ca alte intâlniri ale noastre,chiar dacă,vorba poetului,au mai trecut anii,s-au mai schimbat vremurile,s-au mai schimbat banii…

      De ce Lucescu?Pentru ca e un personaj spumos,deopotrivă frumos şi nebun.Atât de nebun încât nu o dată a ieşit,fără gărzi de corp,să discute cu mulţimile pornite să-l linşeze.Şi de fiecare dată,la Hunedoara,Piteşti,Brescia sau Milano,a sfârşit prin a fi aclamat sau chiar purtat pe braţe.

      Atât de nebun încât a fost singurul care a crezut că e posibil să câştige o grupă cu Italia,Suedia si Cehoslovacia.Şi a câştigat-o!

      Atât de nebun încât a dat Bucureştiul pe zgura roşie de sub furnale.

      Atât de nebun încât a continuat să joace în echipa Corvinului,pe la Brad si Orăştie,pentru ca de sub duş-acolo unde erau duşuri şi,pe deasupra,mai curgea şi apă caldă – să se arunce direct la volan si să plonjeze pe Dealul Negru pentru a ajunge la convocarea lotului national.

      Atât de nebun încât a ajuns la un club-monument al Europei,ceea ce până la el mai reuşise doar Pişti Covaci,creatorul marelui Ajax…

      Îmi aduc aminte,prin ’93 eram in tratative cu scriitorul D.R.Popescu pentru scrierea unei cărti legate de cariera de antrenor a lui Mircea Lucescu.I-am cerut atunci amânarea termenului de predare a manuscrisului,pentru a cuprinde o perioadă ceva mai largă,astfel încât să putem avea o privire de ansamblu.Nu voiam sa fiu la discreţia unui rezultat care sa anuleze unele afirmaţii.Domnul D.R.Popescu mi-a dat o replică la care nu m-aş fi aşteptat:”Nu are nici o importanţă.Lucescu nu e un antrenor care să depindă de un rezultat sau altul.El e deasupra fluctuaţilor care se nasc pe parcursul unei etape”.Am acceptat ideea şi m-am aşezat la masa de scris.Mi-am dat seama că despre Lucescu se putea scrie chiar dupa celebra partidă cu Irlanda de Nord,veritabilă răscruce în viaţa unui antrenor.A rezultat cartea ”Lucescu şi drogul lui,fotbalul!”,din care am preluat ce era mai bun şi pentru zidirea volumului de faţă.

      Acum ne aflăm într-o situaţie oarecum asemănătoare celei din ’93.Ajuns la Internazionale Milano,Lucescu a câştigat unele meciuri,pe ”San Siro”,într-o maniera entuziasmantă,dar a şi pierdut câteva partide în condiţii cu totul speciale.Situatia lui se poate schimba de la o etapa la alta,pentru ca Il Calcio nu iartă pe nimeni,niciodată.Mai devreme sau mai târziu,toţi antrenorii sunt îndepărtaţi sau pleacă ei singuri.Dovada că nici Lippi,Sacchi sau Capello n-au făcut excepţie.

      Mircea Lucescu a fost întotdeauna un antrenor pe muchie de cuţit.Nenumarate sunt aceste situaţii.Dar,trecând peste aceste exemple care pot convinge sau nu,să ne gândim la unul dintre momentele delicate ale carierei lui.La vârsta de 32 de ani,când era jucator la Dinamo şi putea să mai joace foarte bine,el a luat o hotărâre cu totul neaşteptată.A abandonat pe Dinamo şi s-a retras la Hunedoara,unde avea să inceapă o muncă titanică,dar şi deosebit de productivă.Această decizie,pe care foarte puţini fotbalişti de prim rang o iau vreodată,a fost hotărâtoare pentru cariera lui.De acolo,de la Corvinul,el a promovat ca antrenor al echipei naţionale şi a reuşit să duca la bun sfârşit o nouă misiune,deşi era foarte greu.Ba nu,imposibil.

      Au urmat alte si alte provocări,la Dinamo,Pisa,Brescia,Rapid sau Inter Milano.Peste tot a reuşit să impună un anumit stil de muncă,de joc şi chiar de viaţă.A impus stilul Lucescu.

      Să pornim,aşadar,la treabă,pentru că drumu-i lung si anevoios.E un drum început acum 40 de ani într-o căsuţă din Apărătorii Patriei şi care duce,şerpuit,spre luminile de pe ”Giuseppe Meazza”… ”

Cartea ”Lucescu” de Ioan Chirila,1999